Sorin Gonțea a surprins pe toată lumea cu o transformare spectaculoasă! Soțul Daianei Anghel a dat jos 20 de kilograme! Schimbarea lui a venit la scurt timp după participarea alături de partenera lui de viață la Power Couple, unde au arătat cât de puternică este povestea lor de dragoste. Vă reamintim faptul că după două luni pline de provocări, cei doi au reușit să câștige premiul cel mare!
Chef-ul nu mai este același! Sorin Gonțea a intrat într-un program strict de fitness și dietă, iar rezultatele sunt uimitoare. Așa a reușit să scape de kilogramele în plus, apelând la metoda clasică a deficitului caloric. Asta înseamnă că a început să consume maai puține calorii decât arde, motiv pentru care se simte mai bine ca niciodată!
Soția lui, Daiana Anghel, a primit numeroase întrebări cu privire la dietă pe rețelele de socializare. Chiar și ea a fost impresionată de eforturile lui și l-a lăudat cu această ocazie. Fosta concurentă de la Power Couple a postat un mesaj în mediul online prin intermediul căruia a explicat ce eforturi a făcut partenerul ei pentru a ajunge la o asemenea realizare.
„Val de intrebari despre dieta lui So. So a slăbit mult (vreo 20 kg) dar în timp și prin singura metodă posibilă: deficit caloric (adică a mâncat mai puține calorii decât a consumat organismul) și sport. S-a pus serios pe ordine şi disciplină în alimentație și s-a apucat de sală. Nu se înfometează, mănâncă ce trebuie și ia suplimentele necesare pentru a susține efortul și a avea rezultate bune. Alimentația nu e una deficitară, nu există cai verzi pe pereti și diete „minune”. Există echilibru, voință și consecvență”, a scris Daiana Anghel pe rețelele de socializare.
Daiana Anghel a ținut să precizeze în postarea respectivă că Sorin Gonțea nu se înfometează, ci are mare grijă să mănânce sănătos și variat. Cu atât mai mult, fostul concurent de la Power Couple ia suplimente alimentare care îl ajută să se mențină în formă bună.
Nu numai alimentația joacă un rol important în viața lui Sorin Gonțea, ci și sportul. Soțul Daianei Anghel merge la sală cu regularitate, iar așa reușește să scape de kilogramele în plus, bucurându-se de greutatea dorită.